::  ::
   

:
rossia3
ru_neokons
-
-

  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
-3 >> Romînă
romînă
2 2008
Politica ca manifestare a sacrului (I)
de Alexandr Dughin (Filosofia Politicii, 2004)

Definirea sacrului

Societatea tradiţională a fost fundamentată pe principiul potrivit căruia totul în lume este sacru.

În traducere exactă, sacru ar fi echivalent cu sfânt, dar în limba noastră cuvântul sfânt se referă mai mult la Biserică şi religie, iată de ce în limbaj ştiinţific vom utiliza noţiunea de sacru.

Prin definiţie, sacrul este cu mult mai general decât religiosul. Dimensiunea sacrală poate fi regăsită şi la obiectele care se află în afara competenţelor religiei sau dogmaticii: procesele sociale şi politice, anumite trăiri interioare, care pot să fie atribuite intuiţiei sentimentului sacrului.

Sacralitatea se caracterizează prin viziuni specifice asupra lumii, în care orice obiect, orice lucru este privit ca un chip, simbol, ca un nod energetic, ca o forţă. Această măsurare ai realităţii trezeşte în sufletul omului nişte sentimente profunde de la uimire până la groază. Când omul se ciocneşte cu lucruri grandioase, globale (iar în societaţile tradiţionale acest lucru se întâmplă destul de des), el retrăieşte un sentiment de sacru.

Trăirea sacrului este o stare fundamentală, care se deschide omului chiar şi între lucruri obişnuite. Pentru a experimenta sentimentul de sacru, este nevoie de a imagina astfel de lucruri cum sunt moartea sau o crimă oribilă, sau dimpotrivă o victorie în luptă, o bucurie spontană atotcuprinzătoare. Sacralitatea este ceea, faţă de ce omul manifestă sentimente tensionate, fără o orientare anumită ai acestora. Sacrul aduce cu sine în acelaşi timp şi groază, şi fericire, sentimentul de adâncime şi înălţime. Sacrul este ceea ce se opune experienţei cotidiene, care îl dizolvă, îl face palid, plat până la insuportabilitate.

Mircea Eliade în cartea sa Sacru şi Profan oferă o definiţie sacrului: Omul îşi d seama de existenţa sacrului pentru c acesta se manifest, se înfţişează ca un lucru cu totul diferit de profan. Pentru a reda actul acestei manifestri a sacrului, am propus termenul de hierofanie, care ne este la îndemână, cu atât mai mult cu cât nu are nevoie de lămuriri suplimentare: el nu exprimă decât ceea ce este cuprins în conţinutul etimologic, adică ni se arată ceva sacru. S ar putea spune că istoria religiilor, de la cele mai primitive pân la cele mai elaborate, este alcătuit dintr o acumulare de hierofanii, din manifestările realitţilor sacre. De la hierofania cea mai elementară, ca de pildă, manifestarea sacrului într un lucru oarecare, o piatră ori un copac, până la hierofania supremă care este, pentru un creştin, întruparea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, nu există ruptură. Este mereu aceeaşi taină: manifestarea a ceva care este altfel, a unei realitţi care nu aparţine lumii noastre, în lucruri care fac parte integrantă din lumea noastră naturală, profană.

Occidentalul modern se simte oarecum stânjenit în faţa anumitor forme de manifestare a sacrului, neputând crede c acesta s ar putea manifesta, pentru unele fiinţe omeneşti, în pietre ori în arbori. Or, aşa cum vom vedea în cele ce urmează, nu este nicidecum vorba de o venerare a pietrei sau a copacului în ele însele. Piatra sacră, arborele sacru nu sunt adorate ca atare, ci pentru c sunt nişte hierofanii, pentru că arată ceva care nu mai este piatră şi nici arbore, ci sacru, ganz andere. S a arătat în numeroase rânduri şi se cuvine subliniat din nou faptul c orice hierofanie, chiar şi cea mai elementară, reprezintă un paradox. Manifestând sacrul, un obiect oarecare devine altceva, fr a înceta însă s fie el însuşi, deoarece continuă să facă parte din mediul său cosmic. O piatră sacră este tot o piatră; în aparenţă (sau mai bine zis din punct de vedere profan), nimic nu o deosebeşte de celelalte pietre. Pentru cei cărora o piatr li s a artat sacr, realitatea sa imediat se preschimb însă în realitate supranatural. Cu alte cuvinte, pentru cei care au o experienţă religioasă, întreaga Natură se poate înfăţişa ca sacralitate cosmică. Cosmosul, în totalitatea sa, poate deveni o hierofanie.

Omul societăţilor arhaice tinde să trăiască în sacru sau în preajma obiectelor consacrate cât mai mult timp. Tendinţa este lesne de înţeles: pentru primitivi, ca şi pentru omul tuturor societţilor premoderne, sacrul înseamnă putere şi, în cele din urmă, realitate. Sacrul este saturat de fiinţă. Puterea sacr înseamnă deopotrivă realitate, perenitate şi eficienţă Opoziţia sacru profan este adesea înţeleas ca opoziţie ntre real şi ireal sau pseudoreal. S nu ne aşteptm s gsim n limbile arhaice terminologia proprie filozofilor, adic real ireal şi aşa mai departe; dar ideea exist. Dorinţa omului religios de a fi, de a face parte din realitate, de a se simţi saturat de putere este, prin urmare, ct se poate de fireasc.

Cum ncearc omul religios să rămân ct mai mult într un univers sacru; cum se înfăţişează experienţa sa totală de viaţă în raport cu experienţa omului lipsit de sentiment religios, a omului care trăieşte sau care doreşte să trăiască într o lume desacralizată: iată principala temă abordată în paginile care urmează. Trebuie să arătăm încă de la început că lumea profană în totalitate, Cosmosul total desacralizat este o descoperire recentă a minţii omeneşti. Nu ne propunem s arătăm prin ce procese istorice şi în urma căror schimbări ale comportamentului spiritual omul modern şi a desacralizat lumea şi şi a asumat o existenţă profană. Ajunge s constatăm că desacralizarea este proprie experienţei totale a omului nereligios al societţilor moderne, căruia îi este prin urmare din ce în ce mai greu s regăsească dimensiunile existenţiale ale omului religios al societăţilor arhaice.

Sacralizarea politicului

Politica şi structura ei este privită în societatea tradiţională ca ceva sacru (sfânt). Iată de ce orice instituţii ale puterii, normele sociale, acte juridice, structura existenţei societăţii până la nivelul său gospodăresc şi material toate acestea erau legate cu lumea sacrului, învăluit de mituri, legende, predanii, care retrăgeau om în lumea profunzimilor şi trezeau sentimentul de deliciu şi groază (mysterium tremendum, după R. Otto).

Pentru a înţelege ceea ce este sacru în politică, este nevoie să ne imaginăm ceea ce se întâmplă în Bisericile Ortodoxă. Oamenii fac cruce, bat metanii, se roagă, privesc icoanele, ascultă cuvintele preotului, înmărmuresc în timpul citirii Hexapsalmilor, Trisveatului, într-un cuvânt, participă deplin cu toată făptura la viaţa liturgică.

Vom transfera această structură internă, plasticitate duhovnicească, stare psihologică în afara lăcaşului, în viaţa cotidiană, în realitatea socială. Slujirea, liturghia oferă deplinitatea vieţii. Dispare diviziunea în cele bisericeşti şi nebisericeşti, totul devine sacru (sfânt). Omul se află în lume ca într-o biserică; priveşte conducătorul sau şeful aşa cum un credincios priveşte un diacon sau preot. Totul este plin de un sens suprem şi nimănui nu îi trece prin cap să întrebe de unde a apărut o instituţie sau alta, aşa cum nu ne întrebăm când întrăm în biserică de unde s-a luat icoana, lumânarea şi ce caută aici persoana în sutană.

Tratăm toate acestea ca fiind ceva firesc, ca o taina plina de sens. În acelaşi fel, oamenii din societatea tradiţională priveau şi politica. Aceasta era considerată sacră, ca şi întreaga lume înconjurătoare, fără a fi separată în cea artificială şi firească, naturală şi socială. Oamenii priveau lumea ca pe o biserică. Există o unitate: pentru lumea zeilor, pentru lumea naturii şi lumea oamenilor, oamenii veneau cu aceeaşi măsură. Una şi aceeaşi formulă sacră sau paradigmă se răspândea asupra socialului, naturalului şi religiosului. Aceasta era o neîntreruptă hierofanie, şi Politicul nu era doar o excepţie de la această regulă, dar şi o concentrare de sfinţenie.

Politicul era sacru prin avantaj, deoarece prin sacralizare conştientă ai organizării sociale, oamenii Tradiţiei îşi demonstrau atitudinea sa faţă de lume. Dacă lumea înconjurătoare era impregnată de hierofanii, atunci şi oamenii reprezentau o hierofanie, ceea ce se exprimă prin hierofanitatea şi sacralizarea instituţiilor socio-politice, cărora era prescrisă o origine divină, aşa cum era prescrisă omului şi naturii. În acest fel, sacralitatea politicii în societatea tradiţională era un rezultat al sacralităţii lumii. În societatea tradiţională nimic nu era nesfânt.

Formula sacrului

S-ar putea spune că pentru viziunea sacrală este caracteristică următoarea formulă: A nu este egal cu A. Această este o viziune anagogică asupra lumii.

Formula A nu este egal cu A înseamnă că omul priveşte fenomenele şi lucrurile ca nişte simboluri, care indică ceva diferit. Aceasta este o atitudine simbolistică faţă de viaţă, lume şi realitate. Orice fenomen, natural sau social, este privit ca un simbol, care comunica altceva decât pe sine insuşi.

Spre exemplu moneda în societatea tradiţională niciodată nu a fost privită doar ca o monedă. Ea era preţuită nu doar pentru materialul său preţios, dar şi pentru că purta cu sine nişte simboluri, care indicau nu altceva decât ceva sacru, spre exemplu: puterea cezarului. Foarte des pe monede erau bătute chipurile regelui, împăratului, simbolurile mistice.

O perioadă îndelungată în societatea tradiţională monedele puteau fi confecţionate doar de preoţi, reprezentanţii castei preoţilor. Moneda nu era egala cu sine însuşi, cu valoarea sa, cu ajutorul căreia se putea cumpărat o anumită cantitate de mărfuri, ci semnifica o concentraţie de energie. De aici şi vine rolul important al banilor în diferite ritualuri sacre. În acest fel, rădăcinele unei din cele mai materiale obiecte banii se fundamentează în sfere hierofanice fundamentale. În lumea Tradiţiei profanul nu exista în sine. Acesta a apărut în etapele de tranziţie, când sacrul s-a redus la interiorul lăcaşurilor. Atunci după zidurile Bisericilor au apărut primele semnele ale modernităţii

Paradigma concentrică

De la formula matematică (şi logică) ai sacrului vom trece la varianta sa grafică. Paradigma societăţii tradiţionale faţă de lume constă din relaţia concentrică faţă de realitate. Acest lucru înseamnă că realitatea era percepută, în sensul cel mai larg, concentric. Această relaţie poate fi descrisă printr-o figură grafică destul de simplă, unde există o periferie atrasă (spre exemplu: circumferinţă, elipsă, etc) în centrul căruia se află un pol (o anumită sămânţă tainică, sau un sens tainic)

Sensul şi seminţa pot fi numite tainice, pentru că periferia este mai mare, iar centrul, care se află în interiorul ei, este un punct unic, infinit de mic în raport cu graniţa exterioară, un ac în stuf de paie. Dar valoarea unor obiecte sau structuri se apreciază după apropierea de centru. În acest fel este construită ierarhia sacră, ierarhia concentrică.

Pe convingerea că centrul este mai important decât periferia, s-a şi bazat viziunea tradiţională asupra lucrurilor. Aceste model concentric a explicat organizarea universului, care era privit ca o periferie în centrul căruia se află Divinitatea. Fiecare lucru reprezentă o legatură dintre periferia, reprezentată de partea sa materială, şi centrul, reprezentat de esenţă, spiritul lucrului.

În acelaşi fel era construit şi sistemul politic în societatea tradiţională. În măsura apropierii de centru creştea statutul ontologic al treptei ierarhice. Iată de ce nu era vorba pur şi simplu despre o arhie (adică început, principiu), ci iero-arhie (principiul sfânt). Ceea ce se află departe de centru, se afla în cantitate mai mare. Ceea ce este mai apropiat de centru este într-un număr mai mic. De aici se poate ajunge la umrătoarea concluzie: odată ce principiul ierarhiei sacre este răspândit în toate sferile, modelul tradiţional al Politicului era şi el concentric.

Reprezentarea concentrică ai realităţii era reflectată în construcţiile bisericilor, în formele vechi de organizare a oraşelor. O reprezentare ai construcţiei concentrice ai realităţii este muntele sau dealul. La poalele muntelui se află mulţimea, cantitatea, fizicul, şi doar într-un singur punct este unicitatea, centrul, spiritualitatea şi calitatea. În acelaşi timp, valoarea unicităţii, centralităţii calităţii este infinit de înaltă.

 

Alexandr Dughin

05.02.17 [20:00]
23.01.17 [15:00]
- ...
19.01.17 [18:00]
17.12.16 [14:00]
15.11.16 [21:00]
10.11.16 [17:00]
02.11.16 [12:00]
01.11.16 [17:20]
29.09.16 [12:00]
26.09.16 [11:40]
04.01.17 [13:51]
:
03.08.16 [13:48]
20.07.16 [15:04]
20.07.16 [14:50]
20.07.16 [14:40]
20.07.16 [14:32]
20.07.16 [14:12]
.
20.07.16 [14:04]
Policy Analysis
20.07.16 [13:58]
.
20.07.16 [13:50]
   

: -3, . , 125375, , 7, 4, 605
: +7(495) 926-68-11
e-mail:

design:    «Aqualung»
creation:  «aae.GFNS.net»

ads: