::  ::
   

:
rossia3
ru_neokons
-
-

     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31      
-3 >> Romînă
romînă
4 2008
Politica ca manifestare a sacrului (III)
de Alexandr Dughin (Filosofia Politicii, 2004)

Împăraţii sacri în tradiţia chineză

În tradiţia chineză exista o linie dezvoltată a împăraţilor-preoţi. O importanţă religioasă semnificativă o avea faptul că regele-preot nu trebuia să conducă. Funcţia acestuia se rezuma la făptuirea nefăptuirii. Regele preot nu conducea, el pur şi simplu exista. Şi simplul fapt că exista, oferă acestuia putere subcerească, lumină şi viaţă, deoarece împăratul îndeplinea o funcţie spirituală profundă, transmiţând tuturor făpturilor lumina tainică a existenţei.

În China exista o forma clasică pentru o curte imperială Ming Tang. În dependenţă de anotimp, împăratul se muta dintr-o aripă a palatului în alta. Trei luni locuia în partea de vară, trei în cea de toamnă etc. Trecerea dintr-o parte în alta era însoţită de alai, şi obiceiuri pline de simboluri. Mutarea acestuia corespundea mişcării soarelui. Regele-preot (împăratul) corespundea principiului solar şi aflarea acestuia în palatul sacru, mişcarea sezonieră a acestuia, era o condiţie necesară pentru funcţionarea normală a statului.

Funcţia ontologică supremă a puterii sacre

În societatea sacră, figura regelui-preot este însăşi sensul şi scopul puterii, cununa ierarhiei sociale, fundamentul sistemului juridic, limita superioară a identificării colective. Tot acesta era şi izvorul legitimităţii violenţei şi nucleul sistemului de valori. Regele-preot era forma supremă a exprimării Politicului în sens filosofic şi ontologic. Regele preot nu avea nici un fel de funcţie în afară de simpla sa existenţă. Nu a face ceva, a construi statul, a avea grijă de cetăţeni toate acestea sunt secundare în comparaţie cu sarcina mistică pe care o rezolva regelele-preot prin existenţa sa. Anume la această sarcină ontologică se rezuma întregul sens al sistemului politic al societăţii.

Este nevoie de subliniat încă o dată că figura regelui-preot era principial deosebită şi de casta preoţilor, şi de casta regală. Împăratul sfânt nu este un rege, în sensul în care îl înţelegem noi.

În sistemul umanismului maxim sunt posibile trei etape antropologice: neomul (cel care încă nu a început să-şi realizeze potenţialul său ontologic), omul (cel care îşi realizează potenţialul său la un moment dat) şi supraomul (cel care şi-a îndeplinit potenţialul), regele-preot aparţine celei de a treia etapă, care a trecut în planul divin, în dimensiunea angelică a existenţei.

Figurii regelui-preot îi poate fi aplicat sistemul ontologic concentric, holistic: regele-preot este centrul, în jurul căruia este construită o periferie, acel întreg componentele căruia sunt părţile separate ale Politicului.

Reprezentarea castelor regilor-preoţi se referă doar la trecutul mitic, păstrându-se doar în formă rudimentară, ca un motiv nostalgic după deplinătatea politicii sacre pierdute. Societatea condusă de un rege-preot este descrisă în fragmentele legate de tărâmurile fermecate: ţara subterană ambala în budhism, regatul prezbiterului Ioan, Belovodie (tărâmul mitic al lipovenilor).

În realitatea istorică a societăţilor cunoscute nouă, această funcţie ontologică superioară se divide în două componente separate: preot şi regi.



Castele superioare şi misiunea brahmanilor

Sistemul de caste poate fi analizat cel mai bine după exemplul societăţii indiene, care propune un sistem juridic elaborat minuţios. În India, diviziunea pe caste s-a păstrat până în ziua de azi, aproximativ în aceeaşi formă ca şi acum două mii de ani, când aceasta exista la majoritatea popoarelor lumii.

Există patru caste de bază (varna în sanscrită înseamnă culoare): brahmanii preoţi, kshatri militari, vaishi producători, meşteşugari, comercianţi, şi cei mai inferiori sunt shudra lumpenproletariatul, clasa cea mai inferioară. Fundamentul calitativ al ierarhiei sacre este inclus în două caste superioare brahmani şi kshatri.

Anume în acestea se divide figura legendară a regelui-preot, iată de ce tot ce s-a menţionat despre funcţiile sale în structurile Politicului societăţii tradiţionale este aplicabil celor două caste luate împreună.

Castele (varnele) nu sunt pături sociale, nici nu sunt clase sociale. Doctrina castelor hinduiste este bazată pe principiul că omul aparţine unei caste sau alteia pentru că sufletul acestuia aparţine organic anumitei sfere ontologice, având o anumită formă interioară.

Aspectele luminoase ai energiei cereşti ale existenţei, corespund sufletelor preoţilor-brahmani existenţi, se condensează în sine. Casta preoţilor este superioară şi corespunde celor mai calitative aspecte ale existenţei. Brahmanilor le este caracteristic simbolic liniştea, cunoaşterea, contemplaţia, centralitatea, imobilitatea. Poziţia simbolică a acestora este imobilitatea. Mimica lor este în aşa fel, încât pe faţa acestora nu se poate citi nimic.

Kshatrii, războinicii, aparţin unei sfere intermediare, între aspectele polare ale existenţei, simbolizate de brahmani şi nivelurile inferioare materiale, simbolizate de castele inferioare. Kshatrii ocupă spaţiul intermediar în ontologia Politicului. Dacă brahmanii sunt asociaţi cu verticalitatea, atunci kshatrii sunt asociaţi cu mişcările expansive, orizontale. De aici şi provenienţa cuvântul de kshetra, câmp, orizontal, întindere.

Natura atrage brahmanii în sus şi spre centru, deoarece aceştia sunt apropiaţi de lumină. Kshatrii sunt predispuşi spre expansiune, spre răspândire pe orizontală, natura lor este jarul. În acest fel, în lumină şi în jar se descompune focul sacru, întrupat în figura legendară a regelui-preot. Castele inferioare sunt atrase de materie, spre corporal, spre cantitate, ceea ce o societatea tradiţională consideră neimportant. În aceştia predomină gravitaţia, natura sufletelor lor este legată de pământ şi întuneric.

Se consideră că principala sarcină a brahmanilor în societate este cunoaşterea şi predarea, înfăptuirea ritualurilor. Cunoaşterea şi contemplaţia polului central al lumii, transmiterea capacităţii interioare de concentrare e altă funcţie principală. În structura Politicului, brahmanii deţin cunoaşterea principiilor fundamentale ale realităţii, în baza cărora sunt elaborate recomandări mai concrete pentru acţiune.

Simbolul brahmanului în hinduism şi mai larg, în casta preoţească din majoritatea culturilor a fost mistreţul, porcul. Acest simbol a fost comun pentru diferite culturi: celtice, slave, culte shamaniste etc. În învăţătura despre cele trei gune (trei stări ale realităţii: sattva (lumină), radjas (jar) şi tamas (întuneric)), brahmanilor le corespunde guna superioară, sattva. Natura brahmanilor este legată de sattva.

Superioritatea preoţilor faţă de războinici

Preoţii, brahmanii sun considerate fiinţe superioare kshatriilor, războinicilor, în contextul structurii comune a legăturilor simbolice pe care este construită societatea tradiţională. Din punct de vedere sacral, este mai de preţ ceea ce se află în centru, nemişcat, în jurul căruia se roteşte roata realităţii, periferia (iar lumea senzitivă din perspectiva sacrală este o periferie). Tot ce aparţine sferei statice este superior a ceea ce aparţine sferei dinamice.

În contextul social-politic brahmanii-preoţi au avut un rol determinat: aceştia răspundeau pentru contemplaţie şi cunoaştere, nu pentru acţiune.

Iată de ce brahmanii prezentau în structura socială funcţia de rege-preot, înlocuind acesta. Aceştia, ca şi regele-preot, rămân în starea de inacţiune, linişte sfântă. Binefacerea castei constă în pasivitate, inacţiune în plan material, dar într-un activism în plan spiritual.

Aceştia operau cu contextele spirituale, cu bazele intelectuale ale izvoarelor Politicului, dar la realizarea proiectului, elaborat în cadrul principiilor comune, nu aveau nici o contribuţie. Deşi reprezentau o castă superioară, aceştia totuşi nu puteau să le dicteze conducătorilor-kshatri propria lor voinţă sau opinie faţă de anumiţi paşi necesari pentru realizarea proiectului politic. Acest fapt lăsa regilor un spaţiu larg pentru libertatea de manevre şi autorealizare prin puterea voinţei caracteristică luptătorilor.

Din punct de vedere al omului contemporan, obişnuit cu judecata superficială, puterea absolută a castei preoţilor în societatea tradiţională ar putea rămâne neobservată din cauza unei analize superficiale.

În Grecia antică, Platon reprezenta o filozofie a castei preoţeşti, iar elevul acestuia, Aristotel, era cointeresat mai mult de aspectele practice, utilitare. Dacă Platon era preocupat de problemele metafizice, atunci Aristotel de cele fizice. Într-un anumit sens, am putea spune că filosofia lui Aristotel este mai apropiată de casta războinicilor, decât de cea a preoţilor. Nu este întâmplător faptul că Aristotel a devenit profesorul marelui cuceritor Alexandru Macedon.

În cultura chineză există două ramificaţii ale filosofiei, care corespund celor două caste: confucianismul şi daoismul (mai târziu, cu acesta a fuzionat buddhismul importat din India). Confucianismul este doctrina politică a kshatriilor, iar daoismul - al brahmanilor.

În cazurile în care brahmanii uzurpau puterea politică şi instaurau un regim teocratic, avea loc perturbarea armoniei castelor din cauza aşa-numitei revoluţii a kshatriilor.

Spre exemplu, în Tibet, buddhismul mahaianei (marelui car) era răspândit în calitate de tradiţie monastică, cu o trăsătură accentuată clericală, pretinzând la dominaţia politică absolută. Regii locali se opuneau activ acesteia, sprijinindu-se pe tradiţia Bon-po (aşa-numita credinţă neagră), care păstra o ordine de caste mai echilibrată şi repartiza funcţiile supreme în conformitate cu schema sacrală: preoţilor cele preoţeşti, regilor cele regale. Buddhismul, pe parcursul istoriei, a dobândit victorie, iar în Tibet s-a instaurat un regim teocratic, unde au început să conducă preoţii, înlocuind autoritatea regală (Dalai-Lama, Panchen-Lamaetc.)

Un model asemănător exista şi la egipteni, unde faraonii erau aleşi de către preoţi. În cazul în care faraonul devenea un reprezentant al castei războinicilor, acesta era iniţiat în casta preoţească. Catolicismul, Papalitatea, au tins spre teocraţie. Societatea iudee antică până la Saul (epoca regilor), a tins şi aceasta spre teocraţie. Kshatrii şi revoluţia lor

Casta kshatriilor reprezenta ceea ce de obicei se numeşte aristocraţie. În istoria rusă, acestora le corespundeau cnezii şi boierii.

Casta kshatriilor se extinde în trecut la un strămoş comun, mitic sau real. Marele cneaz sau rege era reprezentantul acestei caste acesta nu avea nici un fel de caracteristici calitative superioare celorlaţi războinici aristocraţi (boieri). Iată de ce regele este primul printre cei egali. Acesta este ales dintr-un anumit cerc şi dobândeşte putere asupra tuturor, dar puterea acestuia are un caracter contractual. Spre deosebire de regele-preot, a cărui autoritate era superioară preoţilor şi soldaţilor şi care avea o alură supranaturală, puterea regelui din pătura militarilor avea iniţial un principiu contractual. De altfel, regii aleşi de alţi aristocraţi erau înlăturaţi tot de aceştia, în cazul în care nu corespundeau cerinţelor. Aşa se explică numeroasele conflicte în sânul aristocraţiei din perioada medievală.

Dacă sarcina brahmanilor este cunoaşterea şi predarea, atunci sarcina kshatriilor este acţiunea. Kshatrii reprezintă o autoritate temporară. Brahmanii contemplează eternitatea.

Kshatrii organizează (în conformitate cu eternitatea) temporalul. În practică, kshatrii îndeplineau funcţii judecătoreşti, administrative şi poliţiste în timp de pace şi purtau războaie în perioada pericolelor externe. Puterea kshatriilor se întindea asupra lumii acesteia, pământeşti.

Kshatrii reprezintă o analogie a ceea ce azi se numeşte clasă politică. Aceştia realizează un proiect, transformând potenţialitatea în actualitate.

Simbolul castei kshatriilor este reprezentat de urs, iar emblema de balanţă şi sabie. În teoria gunelor, kshatriilor le corespund guna radjas, guna jarului şi a expansiunii.

Într-o anumită etapă a istoriei în măsura degradării societăţii sacrale (aşa cum vede acest proces tradiţionalismul) casta kshatriilor începe să se îndoiască de superioritatea castei brahmanilor. Acest fenomen este descris de sociologii şi istoricii gândirii politice (urmându-l pe R. Guenon) ca şi revoluţia kshatriilor.

Revoluţia kshatriilor este o încercare de a uzurpa funcţia socială şi politică supremă din societate de către casta războinicilor. Dacă brahmanii reprezintă ortodoxia tradiţiei, atunci revoluţia kshatriilor duce la heterodoxie (adică, erezie, la un chip deformat, la o formă redusă a sacrului). Revoluţia kshatriilor nu duce nici la distrugerea castei preoţilor, nici la anularea tradiţiei sacre, aceasta duce la schimbarea funcţiei preoţilor autoritatea acestora scade, aceştia devin tot mai dependenţi de casta războinicilor.

Sub termenul de revoluţie a kshatriilor se subînţelege că, încă în trecutul istoric îndepărtat, au avut loc încercări de a egala în drepturi naturalul şi supranaturalul, realul şi tainicul, pământescul şi cerescul. Dacă în modelul desăvârşit al societăţii tradiţionale supranaturalul este superior naturalului, iar sufletul este superior trupului, atunci primele etape ale revoluţiei kshatriilor au constat în afirmarea faptului că corpul şi sufletul au aceeaşi valoare, respectiv, regele şi preotul au drepturi egale în conducerea societăţii.

Următoarea etapă a degradării societăţilor secrete a preoţilor este supunerea acestora faţă de puterea laică. Atunci când societatea secretă începe să se supună puterii lumeşti, aceasta începe să-şi schimbe funcţia. Superioritatea preoţiei faţă de războinici aceasta a devenit o normă după dezintegrarea legendarei caste hamsa. Egalarea preoţiei cu războinicii este o primă etapă a revoluţiei kshatriilor. Inferioritatea preoţiei faţă de războinici reprezintă desăvârşirea revoluţiei kshatriilor.

Drept exemplu al victoriei kshatrilor pot servi reformele regelui Indiei Antice Ashoka (care a introdus în India hinaiana, carul mic, care neagă castele). Anihilarea Ordinului Templierilor de către Filip cel Frumos, reprezintă prima etapă a Reformei, inovaţiile ţarului rus Petru I, care a eliminat funcţia de Patriarh şi a supus Sfântul Sinod unei persoane laice numită de ţar.

Fiind o putere temporară, kshatrii au totuşi o limită a eliberării de dimensiunea spirituală verticală, întruchipată de preoţie. Iată de ce, regimurile degradate ale kshatriilor nu pot ajunge la un model profan, desacralizat pur. Distanţându-se de sacralitatea castei, aceştia rămân în cadrul arhetipului castei, care, chiar şi în cel mai rău caz, presupune o anumită heteredoroxie. Kshatrii, chiar şi în stare emancipată, îşi păstrează relaţia cu sacrul în felul său. Aceasta este sacralitatea devenirii, dinamicităţii, puterii şi acţiunii.

Este semnificativ faptul că alchimia medievală era numită artă regală, iar mulţi monarhi europeni, în special împăratul austriac Rudolf, erau preocupaţi activ de aceasta. În cadrul revoluţiei kshatriilor, deplinătatea sacralităţii este înlocuită cu o sacralitate parţială, redusă, deformată, dar totuşi nu cu o profanitate.

 

Alexandr Dughin

 04.07.17 [0:53]
: , -
08.04.17 [14:00]
05.02.17 [20:00]
23.01.17 [15:00]
- ...
19.01.17 [18:00]
17.12.16 [14:00]
15.11.16 [21:00]
10.11.16 [17:00]
02.11.16 [12:00]
01.11.16 [17:20]
04.01.17 [13:51]
:
03.08.16 [13:48]
20.07.16 [15:04]
20.07.16 [14:50]
20.07.16 [14:40]
20.07.16 [14:32]
20.07.16 [14:12]
.
20.07.16 [14:04]
Policy Analysis
20.07.16 [13:58]
.
20.07.16 [13:50]
   

: -3, . , 125375, , 7, 4, 605
: +7(495) 926-68-11
e-mail:

design:    «Aqualung»
creation:  «aae.GFNS.net»

ads: